Cum am incalcat regula

De la o vreme incoace n-am mai scris aici despre carti. M-am hotarit la un moment dat sa dau subiectul pur si simplu de-o parte, tocmai pentru e cel mai tentat, si sa vad ce altceva se mai invredniceste de a fi povestit. Am facut un fel de exercitiu de iesire din tema. La care ma intorc in seara asta, fortata de o carte care rupe regula. Inainte de spune cite ceva despre ea, o sa spun ca e una dintre cele mai frumoase traduceri care mi-au cazut sub ochii in ultima vreme. Sau mai bine, ca e una dintre putinele carti care mi-au ramas vreodata in cap pentru ca se vede ca au fost traduse si tratate cu dragoste. Vorbesc despre "Mantia de stele", scrisa de Milorad Pavic si tradusa din sirba de Mariana Stefanescu, la Editura Humanitas. Atit de mult mi-a placut limba pe care a descoperit-o traducatoarea, ca am lasat cartea din mina si am inceput sa caut prin biblioteca celelalte romane de Pavic pe care mi le luasem mai mult de curioasa decit de stiutoare. "Dictionarul khazar", "Ultima iubire la Tarigrad. Indreptar de ghicit" si "Peisaj pictat in ceai". Toate sint traduse de ea, fiecare la alta editura (Nemira, Paralela 45, respectiv Univers) .

"Pe vremuri, ca sa-ti citesti ursita nu te slujeai doar de cartulii precum "calindare necurmate", "visatorii", "horoscoape", "gramovnice" ori "planetarii", ci de asa-zisele "pisticuri". Pisticul era denumirea data acelui oracol scris de mina, un bucvariu cu proorociri care pe vremuri avea mare cautare in Grecia, Egipt, Spania. Apoi s-a raspindit si pe alte teritorii. Cuvintul "pistic" in slava veche inseamna "cel adevarat, cel neaos" si vine din greaca. Iar in atare imprejurare se infatiseaza ca o lista de cuvinte-cheia cu ajutorul carora se pot prezice visele. Dar, spre deoebire de "visatorii" pe baza carora visele prezic realitatea, pisticul va prezice pe baza acestor realitati ceea ce urmeaza sa visati"

E, pentru mine, un fragment in care citesti cam toata grija de care poate fi in stare un traducator pentru firul limbii din care e facuta o carte si o poveste. Si e inceputul unui capitol care poate fi la fel de bine citit ca o povestire, sau si mai bine, ca un poem, cumva suprarealist, despre lucruri care leaga numai ele stiu cum, vieti straine una de alta .

Declaratie de iubire

Fac o petitie prin care cer -si ma ustura sufletul sa cer-desfiintarea taxiurilor, a indispensabilelor si binecuvintatelor taxiuri. Fac asta pentru ca, asemeni milioanelor de dependenti de pe fata pamintului-si nu doar de taxiuri-ma trezesc, in momentele de luciditate, adica ajunsa la destinatie, cu un conflict interior cu care-mi vine sa dau de pamint, doar doar mi-oi baga si eu o data mintile-n cap, si nu doar mina in buzunar, de fiecare data cind se impune sa ies din casa.

Azi a plouat, cred ca la ore diferite in locuri diferite din oras, daca e sa ma incred in sursele cu care m-am conversat despre vreme pina la inchiderea editiei. Mi-as fi dat un premiu daca reuseam sa fac figura aia din filme, cu ea care alearga prin ploaie si se pierde apoi in marea de oameni care asteapta metroul, in Paris, evident. Nu stiu cum, dar irezistibil mi se pare de fiecare data cliseul hollywoodian, cu ea care opreste taxiuri cu umbrela, cu tocurile, cu puterea mintii, le opreste si sare in ele, pur si simplu, si gata, e fericita. Iubesc taxiurile si le-as termina, ca un control-freak panicat de dependenta, ca ultimul cartofor in dimineata in care si-a pierdut casa, ca o femeie iresponsabila care nu e in stare sa-si termine si ea scoala de soferi. Si crizele sentimentale la contacul cu transportul, pe care nu poate sa-l sufere in comun.

Ok, am zis ca nu postez asta

But still



Am avut o zi grea, asa ca se poate, nu ? Nu?

Pentru zile ca astea

Cind din ce in ce mai bine stii ca din ce in ce mai putine lucruri ti se permit doar asa, de placere. Ca poti sa te incapatinezi, dar de fapt nu faci decit sa minti si atunci trebuie sa dai cuiva dreptate. Cel mai trist e ca majoritatii.

Evidente

O jumatate de luna si o problema de diferenta: oamenii solutie si oamenii problema. De fiecare data, prima categorie se converteste la a doua.

electrocardio

Un fel de briza, blocurile au, slava domnului, lumina pe ele, dimineata a inceput la fix, totul e, asadar, bine si nimic altceva nu s-ar potrivi:

Pentru ea

O sticla de apa plata cumparata in ultimul moment de pe peron, geanta cocotata cu putin ajutor deasupra scaunului, ochelarii si gata, asa o sa fie. Ultima data am fost copilot, si da, am nimerit iesirea din Constanta, de data asta prevad scenariul redus o fraza mai sus. Si nimic nu se va compara cu saptamina in care te trezesti cind vrei tu si dai cu ochii de ea, chiar daca nu e vara, chiar daca stii ca nu va fi cu totul si cu totul a ta!

Nostalgii cu pescarusi

but I know from... and I know from...that tonight will be fine will be fine for a while. Cam asa era, si in camera nu era nimic, nu tu rafturi, nu tu masa. O fereastra mare pe care noaptea cerul se vedea rosu si pescarusii. Avea ciorapi verzi si un interes aparte pentru cursurile care incepeau dupa ora doua. Putini prieteni. Poze lipite pe usa de la balcon. 19 ani. Tot for a while.

Ursul de punga

Mi-a placut de ei. Nu supot gastile care fac scandal prin trolee, in fine, sint novice cu transportul in comun, dar astia erau alceva. Pe ghiozdane scria Rapid, le sclipeau ochii, le si alunecau, cumva si timid si firesc, erau prieteni si-si numarau banii. Era si o fata, blonda si cu ochii rimelati, sora cu unul dintre ei si iubita altuia. Pe linga ea erau niste copilandrii-catelandrii. Ea facea fite, el o ameninta ca o lasa la prima statie, ei nu-i venea sa creada. Restul isi dadeau coate, plimbau de la unul la altul o plasa cu un urs de plus urias. Faceau loc fiecarui om care urca, dar doamnele isi faceau gura punga cind rideau. Apoi a inceput seara. Si alti oameni au ris, si doamnele probabil continua sa adune in continuare riduri de expresie.

Dupa un timp, ursul de plus o sa faca o calatorie pe bancheta din spate undeva la tara sau in alta pare, la parinti, la matusi, intr-un loc in care se stringe praf, desi se matura cu grija. Si atunci doamnele vor zimbi ingaduitor.

Cosmo-pain

Am amestecat pe ziua de azi un roman rusesc cu unul scris de un englez despre obiceiurile de ghid turistic ale francezilor, plus o carte in cinstea betiilor adinci si profund feminine scrisa de o surprinzatoare scotianca, A.L Kennedy-nominalizata anul asta la Orange Prize, sa facem totul cum se cuvine-Din toate astea cel mai tare persista durerea de spate-iau Aulin, care cica e interzis in tara producatoare-si asa o senzatie prietenoasa de dinainte de somn. Despre scotianca, next post, despre efectele Aulinului, mi le doresc spre binele si puterea de a te agita zilnic, de preferat fara perturbarii clinice. Frigul asta chiar nu se potriveste cu nimic.

No fun

Stiu ca blogul asta risca sa se transforme intr-o videoteca, dar probabil ca verbozitatea din rest o cere:

Fara probleme

Haha..s-a facut vineri, ca-ntr-un banc arabesc cu un magar si o morala. Si lumea incepe sa bizie, cum stie ea mai bine. Week-end fever: se face, asadar, abstractie de teancurile de pe masa, de pe sub masa, niciodata de ale de bani, pe care ii ai, nu-i ai, pina la urma tot ii ai, si daca nu-i ai, cam cind a fost asta o problema? Sa fie Sonic Youth, sa fie Jesus and Mary Chain? Sa fie Sonic Youth, si uiikend, fara gluma.